de Sergiu PLOTNIC

“Frica mea se hraneste cu energia pe care i-o dau. Daca va creste foarte mare, probabil ca se va intampla.”  (Scilla Elworthy)

uppsala-sweden-psychology-study-erasing-fear-5

Cauza fricii este ascunsa undeva in mintea ta. Frica apare atunci cand mintea incepe sa creeze scenarii negative. Atunci cand nu cunosc ce urmeaza, am nevoie sa umplu spatiul mental cu ceva si incep sa-mi creez propriul scenariu. Daca scenariul este pozitiv, foarte bine. Dar daca scenariul este negativ si anticipez ca o sa am de pierdut, atunci apare o emotie pe care o numesti frica.

Cu totii avem temerile noastre. Mari sau mici, importante sau neimportante. Dar exista acolo din niste motive pe care tot noi inconstient le-am creat si aceste temeri ne pot influenta alegerile corecte si benefice pe care le-am putea face. Deci, cum scapam naibii de frica ? 

14 metode pentru a scapa de frica si a-ti redescoperi puterea interioara

Sa nu uiti ca frica este doar in mintea ta, este o plasmuire a mintii, o creatie  a ei. De aceea, pentru a o dizolva si transforma in putere, trebuie sa patrunzi in mintea ta si sa cauti solutii. Tot ce trebuie sa stii este ca esti capabil sa faci asta si ca iti esti dator tie sa te eliberezi.

  1. Frica poate fi depasita doar trecand prin ea, infruntand-o, facand lucrul de care ti-e teama. Nu exista cai de ocolire a ei. Exista insa scurtaturi, pe care le vei afla in continuare.
  2. Pregateste-te pentru cel mai rau scenariu posibil. Imagineaza-ti care ar putea fi cea mai rea situatie la care se poate ajunge legat de subiectul de care iti e teama. Gandeste-te foarte serios cum ai reactiona, cum ar fi in acea situatie si ce ai face tu. Daca ai gasit un raspuns, inseamna ca poti sa te linistesti pentru ca orice s-ar intampla, chiar si cel mai rau scenariu posibil, esti pregatit pentru el si stii ce ai face. Ar trebui ca dupa ce ai gasit raspunsul la aceasta intrebare sa te simti deja mult mai bine si frica va incepe sa te paraseasca.
  3. Petrece o vreme cu frica. Aseaz-o langa tine ca pe un copil, vorbeste cu ea, intreab-o ce vrea, de ce are nevoie, cum poate fi rezolvata situatia, cum poti face copilul sa se simta mai puternic, ce te-ar face sa te simti mai bine si sa-ti treaca frica. Fa-ti apoi un plan in care urmeaza sa aplici solutiile gasite. Cu planul in minte, frica va disparea.
  4. Aproape orice situatie de viata poate fi rasturnata si putem sa gasim si o parte buna in ea, iar daca nu, atunci putem s-o transformam si ajustam incat sa avem si un avantaj din ea, cel putin.  Daca s-ar intampla situatia de care iti este teama, care ar fi avantajul sau partea ei buna? Sau cum ai putea lucra cu rezultatul, cum ai putea sa-l transformi in avantajul tau?
  5. Ceea ce ne spunem noi insine este mai puternic decat orice frica. Incearca sa-ti duci mintea spre lucruri pozitive si frumoase din viata ta, sa-i distragi creierului tau atentia de la frica spre altceva. Daca nu te concentrezi asupra fricii, ea isi va pierde din putere. Fa-ti o mantra pe care sa ti-o repeti de foarte multe ori, menita sa inlature frica. Ea poate suna asa: “Frica este doar o perdea care ascunde necunoscutul. Voi descoperi ce lucruri minunate se ascund sub ea, pe care eu nu le vad acum. Necunoscutul inseamna adesea noi oportunitati.” Mintea si corpul lucreaza extraordinar de bine impreuna. Daca mintea gandeste sau “spune” ceva, corpul se aliniaza si va raspunde corespunzator, se va detensiona si nu va mai secreta hormonii stresului. La fel, pozitia corpului, mimica, gestica influenteaza emotiile. Este extraordinar de important ca atunci cand ne este frica, sa ne spunem cuvinte pozitive pentru a ne schimba starea de spirit, sa adoptam o pozitie a corpului relaxata si nu incordata, sa respiram profund de cateva ori, sa ne relaxam toti muschii din corp, sa zambim – fie si fals. In acest fel creierul interpreteaza mimica si crede ca ne aflam intr-o situatie amuzanta, pozitiva si anihileaza frica.
  6. Autoanaliza te ajuta sa-ti dai seama de punctele tale forte si de slabiciuni, sa stii care-ti sunt limitele, care sunt principiile pe care le aperi. Introspectia te ajuta in acest fel sa castigi putere interioara. Amintindu-ti de slabiciunile tale, constientizandu-le, poti sa te concentrezi la a le ocoli, la a evita sa gasesti solutii care sa interactioneze cu ele. De exemplu, daca unul din punctele tale slabe este lipsa de incredere in tine, iar frica ta este de esec, atunci nu iti face planul de invingere a fricii pe baza increderii in tine. Nu iti spune: “De maine imi fac curaj si incep proiectul acela pe care il tot aman, pentru ca pot si pentru ca imi doresc mult sa fac asta”. Sunt convinsa ca ti-ai mai spus aceste cuvinte pana acum, dar din cauza faptului ca nu ai avut suficienta incredere in potentialul tau, ai ramas pe loc. Nu are rost sa incerci aceeasi strategie, trebuie sa schimbi abordarea. Spune-ti mai degraba: “Maine voi face o incercare legat de proiectul ce il am in minte; nu imi setez tinte mari, nu incerc sa fac totul deodata, vreau doar sa incerc si sa vad ce pot, ce ar iesi daca as trece la actiune incet, relaxat, la scara mica. Nu am nimic de pierdut; cine stie ce va iesi, poate descopar chiar ca sunt bun la asta”. Fa-ti intotdeauna acel plan de actiune bazat pe punctele tale forte, nu pe cele slabe. Astfel, sansele sa il pui in practica sunt mult mai mari. Continuand exemplul de mai sus, poate ca punctele tale forte sunt buna organizare, faptul ca iti place sa interactionezi cu oamenii si corectitudinea. Foloseste-te de aceste calitati, gaseste unul sau mai multi oameni dornici sa formeze o echipa impreuna cu tine in acest proiect, cu care sa imparti sarcinile si beneficiile. Ei isi vor aduce contributia la proiect si cel mai probabil ca tu vei capata curaj sa il incepi, chiar si la scara mica.  Vei avea grija ca in continuare sa iti cresti increderea in tine, aplicand metode studiate, dezvoltand aceasta trasatura care te-a blocat pana acum. Odata inceput proiectul, de catre tine singur sau in colaborare cu altii, increderea in tine va incepe deja sa creasca.
  7. Meditatia te ajuta sa te reconectezi cu constiinta ta, sa intri in contact cu lumina ta interioara, cu sinele tau autentic si sa-ti constientizezi valoarea, sa-ti amintesti ca iti esti dator sa-ti construiesti viata pe care o doresti. Ea te incarca cu energia mentala necesara pentru a trece la actiune. Atunci cand esti gata sa actionezi, nu mai e loc de frica.
  8. Asculta povestile de succes ale altor oameni, legate de situatii similare cu a ta. Internetul este o sursa foarte buna de informare. Cauta exemple de oameni care se comporta cu mult curaj in situatii asemanatoare. Incearca sa intelegi cum gandesc ei si sa-ti imaginezi cum ar fi daca ai avea curaj in acest moment in loc de frica.
  9. Iesi afara din tine, iesi in lume si ajuta pe cineva care are nevoie. Sentimentul de utilitate pe care il vei avea te va ajuta sa iti cresti increderea in tine. In plus, iti vei aminti ca altii au probleme cel putin la fel de mari ca a ta si ca solutia nu este sa stagnezi.
  10. Daca frica ta este de a face ceva, de a realiza sau incepe un proiect sau o actiune importanta pentru tine, gandeste-te de ce iti doresti asa de mult sa faci acel lucru. Atunci cand iti vei aminti motivul pentru care vrei sa faci acel lucru si cand te vei concentra la scopul acelei actiuni, in mod normal ar trebui ca ele sa-ti redea curajul si sa anihileze frica.
  11. Aminteste-ti situatii din trecut in care la inceput ti-a fost teama ca nu vei reusi, dar intr-un fel sau altul te-ai descurcat de minune.  Ce credinta, ce convingere, ce strategie te-a ajutat sa iesi din ele? Cine te-a ajutat? Ce a declansat schimbarea care te-a scos din respectiva problema? Daca este posibil, aplica si in aceasta situatie metodele din trecut.
  12. Atunci cand ti-e frica de ceva anume, gaseste o frica si mai mare pe care o ai. Poate ca ti-e frica de boala sau de moarte, dar ti-e si mai frica sa nu-ti dezamagesti copiii, sau ti-e si mai frica de faptul ca nu vei trai viata pe care ti-o doresti. Prin comparatie, frica pe care o intampini nu mai pare atat de mare si poti s-o infrunti cu gandul ca sunt lucruri mai rele si mai grele pe lume. Prima intrebare pe care trebuie sa ti-o pui este: “Imi este mai frica sa actionez acum, sau imi este mai frica de cum ar fi viata mea daca nu as actiona?”
  13. Imagineaza-ti ca ai ajuns la 80 de ani si ca nu ai facut lucrul de care ti-e acum teama. Cum te-ai simti? Daca nu te-ar deranja, atunci nu trebuie neaparat sa-l faci. Daca crezi ca vei avea regrete, atunci mobilizeaza-te si lasa frica deoparte, pentru ca amanarea aduce cu ea pareri de rau, frustrari si insatisfactii. Foloseste-te de toate metodele descrise aici ca sa treci peste frica.
  14. Daca frica ta este de boala sau moarte, ori alta frica ce nu tine de persoana ta si nu te paraseste oricata incredere in tine ai avea, metoda care te ajuta este meditatia. In stare de meditatie corpul si mintea se relaxeaza, elimina grijile si devii constient de maretia ta interioara, de lumina din tine care te protejeaza.  Acesta a fost si cazul meu, pana cand am citit cartea “Am murit si m-am descoperit pe mine insami” scrisa de Anita Moorjani. De atunci sunt foarte relaxata si cred cu tarie ca singuri ne provocam bolile, ca singuri ne putem vindeca si ca viata terestra nu este cel mai frumos lucru care i se intampla spiritului. Dar acesta este un subiect pentru un alt articol. Cartea se gaseste in librarii si nu face trimiteri la nici o religie.

Petrece un timp cu fiecare din aceste metode. Parcurge-le pe toate, daca e nevoie de cateva ori pe zi. Ar trebui ca dupa cateva repetari ale acestor exercitii mentale, frica ta sa dispara si sa se transforme in putere. Dupa ce ai scapat de cea mai mare frica a ta, repeta experimentul pentru orice alta frica ai mai avea.

 Metoda psihologica usoara pentru a scapa de teama

Iti dau mai jos si o metoda strict psihologica pentru a scapa rapid de o situatie de care iti este teama. Ai grija, dupa ce faci aceasta metoda, o sa simti ca se schimba multe lucruri pe care pana acum nu puteai sa le faci. Dupa ce dispare teama, de fapt, dispar multe dintre obstacolele care te-au tinut pe loc.

Citeste si aplica aceasta metoda si apoi sa imi spui cum a fost!

Exercitiu pentru eliminarea fricii

1) Am gasit in amintiri locul in care ma simt cel mai in siguranta. Pur si simplu e o convingere de-a mea ca acolo nu mi se poate intampla nimic negativ.

2) Apoi, cu ochii inchisi, m-am vazut in acel loc si am stat asa pana cand am simtit ca incepe iar starea de calm si siguranta maxima.

3) Apoi mi-am imaginat ca tot acel spatiu de siguranta se contracta si se micsoreaza in jurul meu pana cand devine cat un punct in inima mea, dar eu simt in continuare in corp acea senzatie de siguranta si confort.

4) Cu aceasta stare de siguranta si confort in minte, am inceput sa imi imaginez acum ca sunt in situatia care imi dadea teama. Dar de data asta in mine era si toata puterea emotionala pozitiva data de siguranta si confort.

Surse:

http://inimafericita.ro/2013/12/28/cum-sa-transformi-frica-in-putere/

http://www.nlpmania.ro/cum-poti-sa-scapi-de-frica-prin-2-reguli-ale-dezvoltarii-personale/

Reclame